Internaționalul Adrian Mutu i-a faciliat antrenorului Mihăiță Ianovschi participarea la un stagiu de pregătire la Academia de fotbal a clubul italian Fiorentina. „Am vorbit cu Adi Mutu ca să-mi facă intrare acolo pentru că sunt sute de antrenori care solicită să meargă la echipe mari pentru pregătire. Adi a intervenit, iar când am ajuns toată lumea mă aștepta”, a declarat Mihăiță Ianvovschi, fiul antrenorului care l-a descoperit pe atacantul Fiorentinei.
Mihăiță Ianovschi, în prezent antrenor la Școala de Fotbal Dani Coman, a studiat timp de trei zile structura și modul de organizare a Academiei de fotbal a ACF Fiorentina. Ianovschi efectuează aceste stagii de pregătire pentru a-și lua licența UEFA A – Elite, o licență nouă între UEFA A pe care o are și Licența PRO.
„Această licență permite pregătirea jucătorilor de elită, cum ar fi selecționate județene sau echipe naționale de juniori. Am fost interesat la Fiorentina de probleme legate de echipele de juniori și de organizarea academiei lor și a echipei de elită juniori – Primavera. Din punct de vedere organizatoric și al infrastructurii suntem departe, însă din punct de vedere al instruirii ne putem compara cu ei„, a mai spus Mihăiță Ianovschi.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER